Istoricul si evolutia bateriilor de acumulatori
Cea mai veche pila electrica din lume a fost descoperita la Bagdad, in Irak, si se gaseste la Muzeul National din Irak fiind realizata probabil in perioada 247 ie.n. – 640 i.e.n.
Primele cercetari stiintifice legate de electricitate dateaza de pe vremea lui Luigi Galvani (1737-1798) si Alessandro Conte di Volta (1745-1827). Volta a fost cel care a studiat efectele electrice ce se obtin atunci cand diferite metale sunt introduse in anumite solutii de saruri. El a realizat un dispozitiv format dintr-un teanc de foita din cupru si zinc, pe care le-a asezat alternativ, intre ele amplasand cate o bucata de carton inmuiata intr-o solutie salina. Aceasta pila voltaica producea electricitate atunci cand foitele erau conectate intre ele prin intermediul unui conductor electric. In 1859 Raymond Gaston Plante a inventat bateria plumb-acid utilizand placute de plumb pe post de electrozi. in anul 1860, George Leclanche a construit prima baterie din carbon-zinc. Celula acesteia se baza pe doua placute subtiri separate de o folie de cauciuc. El a introdus-o intr-o solutie diluata cu acid sulfuric. Pe la 1881, Faure si altii au au creat baterii folosind o pasta de oxid de plumb pentru placa pozitiva, aceasta permitand o formare mai rapida. Totodata acest procedeu a facut ca placutele sa aiba o capacitate mai mare de stocare. In 1881, Sellon a patentat un procedeu in care pasta de mai sus era aplicata pe o placuta perforata pentru obtinerea unei capacitati de stocare superioare bateriei lui Faure.
Astazi acumulatorii electrici reprezinta un mod eficient de a utiliza electricitatea portabila, inlocuind energia electrica furnizata de reteaua electrica stationara. Primele baterii de start realizate industrial au fost montate in monoblocuri de ebonita cu capace individuale etansate cu bitum special. Prezentau dese scurgeri de electrolit, rezistenta interna era mare si curentii de demaraj redusi. Gratarele erau turnate, neradiale, cu continut mare de stibiu (> 2.5%), grosime mare (> 2mm). Legaturile intre celule aparente erau montate in exterior. Pierderile de apa din baterii erau mari si necesitau intretinere si reincarcare lunara. Ulterior s-a trecut la bateriile in monoblocuri de material plastic (polipropilena / polietilena copolimer), capac unic termosudat si legaturi prin peretii interior. In acest fel s-au redus rezistenta interna, pierderile de apa si consumul de plumb si s-a marit performanta generala a bateriilor si a curentilor de demaraj.
Turnarea gratareor radiale, reducerea continutului de stibiu si alierarea cu selenium precum si marirea continutului de staniu au permis reducerea grosimii placilor si maririea numarului de placi/celula.
Aceste inovatii au permis reducerea consumului de apa sub 4g/Ah si reducerea autodescarcarii. Astfel, s-a realizat primul pas catre “bateriile fara intretinere”. Introducerea aliajului Pb-Ca si la placa pozitiva a condus la aparitia bateriilor complet fara intretinere, etanse, cu capac termosudat fara dopuri pentru completare avand un consum de apa sub 1g/Ah. Folosirea tehnologiei “expanded metal” cu aliaje Pb-Ca a permis introducerea mai multor placi in fiecare celula si astfel a crescut substantial curentul de demaraj cu peste 30% si s-au redus dimensiunile la aceiasi parametri de capacitate. Introducerea “ochiului magic” a adus un control vizual al starii de incarcare a bateriei.
